Primii 50 de metri de scrisoare-fluviu, în cadrul activităților din Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă „Biblia călătoare și sfințitoare”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Peste 1400 de copii și tineri s- au înscris până în prezent, din 48 de școli și licee, din 20 de județe ale țării: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui și Suceava.

În atelierele s-au realizat deja primii 50 de metri de scrisoare-fluviu, ce cuprind interpretări ale cuvântului scripturistic, eseuri libere sau structurate, texte reflexive și creative care valorifică mesajul biblic, reprezentări grafice ale valorilor morale cuprinse și transmise de Sfinta Scriptură.

Vor fi expediate kituri educațional-catehetice către echipele care au desfășurat activități și au trimis către organizatori produsul educațional al atelierelor, respectiv scrisoarea-fluviu.

Fiecare echipaj va primi câte 10 exemplare din Noul Testament cu Psalmii, Viața și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava – text diortosit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, icoana sfântului ocrotitor al Sucevei, iconițe, semne de carte și cărți cu conținut moral-religios pentru copii și tineret.

Înscrierile continuă până în 15.01.2022, și se pot face prin completarea formularului, unde sunt prezentate și alte detalii despre program, anunță organizatorii.

Articolul precedentLudovic Orban, la Culisele Statului paralel. A fost SABOTAT de Iohannis? Secretele președintelui călător – duminică, ora 21:00
Articolul următorTransport agabaritic. Restricții de trafic pe mai multe artere rutiere