Începând de joi, 15 august, pe toată durata minivacanței prilejuită de Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, peste 90 de pompieri salvatori cu mijloace tehnice de intervenție din dotare vor fi zilnic la datorie, pentru asigurarea răspunsului operativ la solicitările primite din partea cetățenilor.

Eventualele urgenţe medicale vor fi gestionate, prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul-ajutor calificat.

Totodată, în această  minivacanţă, pompierii mehedinţeni vor fi angrenaţi în misiuni de asigurare a unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor, pe timpul activităţilor  prilejuite de Zilele municipiului Orşova, concertul desfăşurat în parcarea unui centru comercial, meciul de fotbal Pandurii-Mioveni, dar şi Sărbătoarea Peşterii Toploniţa, pentru preîntâmpinarea producerii unor situaţii de urgenţă, dar şi pentru a interveni prompt în cazul manifestării lor.

Totodată, premergător desfăşurării activităţilor cu public numeros, din această minivacanţă, specialiştii Inspecţiei de Prevenire vor efectua activităţi preventive de îndrumare şi control.

De altfel,  joi, 15 august a.c., 27 de pompieri vor participa la ceremonialul militar prilejuit de sărbătorirea “Zilei Marinei Române”, ce se va desfăşura la Monumentul Eroilor Marinari din Portul Drobeta Turnu Severin, începând cu ora 10.00.

       

Articolul precedentMinivacanța de Sfânta Maria, plină de evenimente în Mehedinți. Jandarmii sunt la datorie
Articolul următorVIDEO Sosirea zeului Neptun şi jocurile marinăreşti au fost principalele atracţii de Ziua Marinei în Portul Turnu Severin