A condus cu 201 km/h, pe un drum din Mehedinți. Este vorba despre un bărbat care a rămas ulterior fără permis și a fost amendat.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju-Mare au surprins un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism pe DN 56 A, în afara localității Vânju Mare, având o viteză înregistrată de 201 km/h.

În aceeași zi un alt conducător auto, în vârstă de 51 de ani, a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism DN 56 A, în afara localității Vânju Mare,acu o viteză de 152 km/h.

Sancțiunile au continuat când un nou conducător auto, în vârstă de 48 de ani, a fost depistat, în trafic, de polițiști, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, în afara localității Rogova, având o viteză de 158 km/h.

„Față de tânărul de 21 de ani, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2900 de lei, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule, pentru o perioadă de 120 de zile. De asemenea, ceilalți doi conducători auto au fost sancționați contravențional cu amendă pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, iar ca măsură complementară,le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.”- IPJ Mehedinți

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentCum se circulă în țară la această oră. Unde sunt valori de trafic ridicate
Articolul următorImagini spectaculoase cu un cocoș de munte în timp ce se plimba printr-o pădure din munți