Accident pe DN6, cu o maşină răsturnată în afara părţii carosabile

Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit duminică cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD la un accident rutier pe DN6, pe raza localității Ghelmegioaia.

La sosirea echipajelor, o victimă, în stare de inconștiență, se afla blocată într-un autoturism răsturnat în afara părții carosabile.

Pompierii au acționat pentru descarcerarea acesteia.

”Un bărbat de 65 de ani, de naționalitate germană, în timp ce conducea un autoturism pe DN6,  a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile . În momentul producerii evenimentului se afla singur în autoturism. Conducătorul auto a decedat”, a precizat Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.

Articolul precedentRevelion în Serbia cu mâncare şi băutură la discreţie
Articolul următorUn șobolan a fost filmat într-o cofetărie din Târgu Jiu