AJOFM Mehedinti va organiza în data de 18 octombrie 2019, vineri, începând cu ora 10.00, la Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. La acest târg de locuri de muncă pot participa totuși toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă.

Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni au fost întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi.

Până la această dată, din cei peste 160 angajatori contactaţi, 89 dintre aceştia și-au confirmat participarea la această bursă, numărul total al locurilor de muncă oferite de aceștia fiind de 585, din care 25 pentru persoanele cu studii superioare, în diferite domenii de activitate precum industria prelucrătoare, ușoară, comerţ, hoteluri și restaurante, alimentaţie publică, transporturi, construcții, diverse activităţi de prestări servicii, într-o gamă foarte diversificată de meserii.

Articolul precedentDosar penal pentru două persoane de etnie romă care au vândut aur fals
Articolul următorJURNALIST MEHEDINȚEAN, EXPOZIȚIE DE PICTURĂ LA PREFECTURĂ