55 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore. Oamenii legii au reținut 11 permise de conducere și au aplicat sancțiuni în valoare de 17.540 lei.

În ultimele 24 de ore echipajele de poliţie rutieră au efectuat controale pe principalele sectoare de drum din județul Mehedinți, dar și pe artere intens circulate din municipiul Drobeta Turnu Severin, cu scopul de a preveni ambuteiajele și a fluidiza traficul, în special la orele de vârf când valorile acestuia înregistrează o creştere semnificativă.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii Serviciului și Biroului Rutier s-au materializat în controlarea a 82 de autovehicule și legitimarea a 96 de persoane, fiind aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.450 lei.

Abaterile constate pe șoselele mehedințene arată astfel: viteză excesivă – 12 sancţiuni contravenţionale, necuplarea centurii de siguranţă în timpul deplasării –10 sancţiuni contravenţionale, abateri constatate pentru lipsa documentelor – 2, abateri comise de pietoni – 3, iar alte abateri – 28.

În cadrul activităților desfășurate au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă determinată, 11 permise de conducere.

 

Articolul precedentSalariații APIA Mehedinți lucrează și în weekend
Articolul următorPolițiștii de frontieră orșoveni vor fi pontați cu ore în plus