Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mehedinți informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurilor M14 şi 14T – Plăți privind bunăstarea animalelor, Campania 2019, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA pentru anul de cerere 2019. 

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2019, atât pentru Măsura 14T cât şi pentru Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor. Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, Campania 2019.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

“În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii”, se arată într-un comunicat de presă al APIA Mehedinți.

 

Articolul precedentA luat foc acoperișul unui bloc din Vânju Mare
Articolul următorMembrii Cenaclului literar “Hyperion” se întâlnesc miercuri la Palatul Culturii “Teodor Costescu”