CROAZIERE PE DUNĂRE, DE ZIUA MARINEI, LA SEVERIN

Este primul an în care municipalitatea din Severin se împlică în organizarea și finanțarea manifestărilor tradiționale dedicate Zilei Marinei, din Portul Drobeta. Implicarea este una de bun augur, mai ales că severinenii vor avea parte de surprize noi, precum croazierele pe Dunăre.

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin se împlică, din acest an, și în finanțarea evenimentelor mult așteptate de Ziua Marinei, desfășurate în Portul Drobeta. Una dintre surprizele plăcute pregătite de municipalitate este organizarea unor croaziere pe Dunăre pentru cei care vor veni la eveniment. Manifestările încep la ora 10:00 cu discursurile oficialităților locale, depuneri de coroane și o slujbă oficiată de un sobor de preoți. Vor urma deja binecunoscutele jocuri marinărești. De la ora 12:30, severinenii vor avea parte de plimbări cu vaporul pe Dunăre. Poliția de Frontieră pune la dispoziție câteva vase, în acest scop.

Dorința primarului este ca, începând de anul viitor, să fie refăcute jocurile marinărești de altă dată, din vremurile în care serviciul militar era obligatoriu și existau marinari în port. Totodată, primarul a ținut să le transmită cele mai calde urări tuturor celor care își serbează ziua onomastică, de Sfânta Maria.

Ziua Marinei este una dintre cele mai spectaculoase sărbători din orașele port la Dunăre și din porturile maritime. Jocurile marinărești, dar și ceremoniile atrag mii de oameni. La fel se va întâmpla și mâine începând cu ora 10:00.

Articolul precedentCURSURI DE LIMBA ROMÂNĂ LA KLADOVO (video)
Articolul următorMinivacanța de Sfânta Maria, plină de evenimente în Mehedinți. Jandarmii sunt la datorie