Dezvăluiri, în exclusivitate, la „Culisele statului paralel”, cu Anca Alexandrescu, despre legăturile „strânse” ale Fiscului cu serviciile secrete! Agenția Națională de Administrare Fiscală a avut de-a lungul anilor legături cu Serviciul Român de Informații. Mai exact, în trecut, la FISC, au fost detașați mai mult de 250 de ofițeri SRI.

Este informația confirmată chiar de fostul ministrul al Finanțelor, Eugen Teodorovici. Despre activitatea angajaților serviciului de informații, Teodorovici a spus că au existat mai multe practici: ofițerii ocupau funcții de conducere și își trimiteau singuri dosare de la ANAF la SRI.

Precizările ministrului veneau atunci ca urmare a declarațiilor făcute de președintele Sed Lex, Vasile Marica. Acesta spunea că ofițerii serviciului erau de fapt șefi ai instituției, iar cei din ANAF mergeau cu verificările mai departe astfel încât să se păstreze direcția trasată de SRI. ,,Lucrau acolo în instituție, aveau birouri în instituție și ei controlau și coordonau toată activitatea”, a declarat Vasile Marica.

Subiectul a născut o mulțime de controverse după ce un om din sistem a explicat mecanismul. Erau verificate firme alese cu un anumit scop. Așa au fost distruse sute de companii, iar cele protejate de Florian Coldea nu au fost atinse, spunea Daniel Dragomir, fostul colonel SRI. Practica, extrem de gravă, a fost confirmată și de cei de la Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe, care au povestit că Direcția Antifraudă lucra la comanda SRI, instituție ce venea cu lista de firme pe care urma să le verifice.

În 2015, și Victor Ponta, care ocupa fotoliul de premier, a confirmat că ofiţerii SRI sunt detașați la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Motivul: combaterea evaziunii. În jur de 140 de angajații din servicii erau atunci la ANAF. 

 

 

Articolul precedent„Culisele statului paralel” | Românii de rând, UMILIȚI pentru restanțe de câțiva lei, în timp ce MAFIOȚII de la ANAF sunt iertați pentru dări de milioane – VIDEO
Articolul următorCeață în mai multe zone ale țării. Porturi închise