Sâmbătă, 21 decembrie, deputaţii şi senatorii se reunesc în şedinţe separate pentru a depune jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor.

Camera Deputaţilor îşi va începe şedinţa la ora 9:00, iar Senatul la ora 11:00. Comisiile de validare, constituite cu o zi înainte, vor prezenta rapoartele de validare în faţa plenurilor, urmând să se supună dezbaterii şi votului. Conform regulamentului, validarea mandatelor necesită votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră.

Toate mandatele au fost validate de comisiile special desemnate, ceea ce permite parlamentarilor să depună jurământul. Conform procedurilor, Camera Deputaţilor şi Senatul devin legal constituite după validarea a două treimi din mandatele deputaţilor sau trei pătrimi din cele ale senatorilor şi după depunerea jurământului. Parlamentarii care refuză să depună jurământul sunt declaraţi invalidaţi.

Pe lângă acest moment solemn, ordinea de zi include prezentarea denumirii, componenţei şi conducerii grupurilor parlamentare, precum şi începutul organizării interne. După constituirea oficială a celor două Camere, urmează formarea comisiilor parlamentare conform configuraţiei politice, alegerea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi completarea Birourilor permanente cu vicepreşedinţi, secretari şi chestori.

În urma alegerilor din 1 decembrie, Parlamentul României numără 465 de membri: 331 de deputaţi şi 134 de senatori. 

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPREȚURILE LA ENERGIE ȘI GAZE, PLAFONATE PÂNĂ ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2025: IOHANNIS A PROMULGAT LEGEA
Articolul următorMANDATUL LUI KLAUS IOHANNIS SE ÎNCHEIE AZI