DIRECTORUL AFIR OLTENIA, NOROCOS LA PARIURI, GHINION LA SERVICIU

Dacă în privința combinațiilor politice și a funcției pe care o deține, nu prea are noroc, la pariuri șansa este cu el mereu! Este vorba de directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) SV Oltenia, Dorel Stăicuț. Acesta a declarat în ultima declarație de avere un câștig net total la pariuri sportive, în anul 2017, la o agenție SUPERBET din Craiova, suma de 414.000 de lei. Stăicuț spune că cel mai mare pot pe care l-a luat o singură dată a fost de 120.000 de lei.

Dorel Stăicuț, mehedințean de origine, a ajuns la conducerea AFIR – CFIR 4 SV Oltenia (Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) încă din vremea în care România era condusă de PDL. Între timp, Dorel al nostru a trecut în barca PSD, potrivit unor surse, sub protecția baronului de Olt – Paul Stănescu. În ceea ce privește activitatea din fruntea CFIR SV Oltenia, Dorel Stăicuț nu prea a mulțumit. Ba chiar a luat serios peste nas, în timpul unei videoconferințe, chiar de la ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru că a rămas în urmă cu atragerea de fonduri europene față de celelalte regiuni ale țării. Stăicuț mai are și o firmă condusă, potrivit unor surse, prin interpuși, numită CAVIAR SRL. Probleme ar avea și cu directorul cel mare de la AFIR, Adrian Ionuț Chesnoiu, care ar fi cerut în repetate rânduri schimbarea sa din funcție.

Dorel Stăicuț este acum în concediu medical, de vreo două luni, tocmai pentru că vrea să aștepte până trece furtuna și pare să se ocupe de jocuri politice de culise prin PSD Mehedinți.

Noroc cu carul la pariuri

Dacă la afaceri și la politică nu prea are noroc, la pariuri are prea mult. În anul 2017, Dorel Stăicuț a câștigat, numai din pariuri sportive, pe bilete jucate la o agenție SUPERBET din Craiova, nici mai mult, nici mai puțin decât 414.000 de lei. Iar acesta este câștigul net, rămas după plata impozitelor. Cel puțin așa reiese din declarația sa de avere nr. 923/27 aprilie 2018, unde, la capitolul 7, „venituri din premii și din jocuri de noroc”, Stăicuț declară suma de 414.000 de lei.

Recunoaște că e norocos

Contactat telefonic, Dorel Stăicuț a declarat că suma este formată din mai multe segmente, că joacă de mai bine de doi ani, iar înainte juca la LOTO. „Și cei de la București de la conducere m-au întrebat dacă e adevărat că am câștigat așa mult, nu le venea să creadă”, spune Stăicuț.

„Câștigul cel mai mare l-am avut anul trecut în aprilie, de ziua soției, 120.000 de lei, nu-i venea să creadă, plecam în concediu!”, a mai declarat Dorel Stăicuț. Totuși nu a uitat să ne întrebe cum de am ajuns la declarația lui de avere.

Articolul precedentCU FOCURI DE ARMĂ PE URMELE HOȚILOR DE MOTORINĂ
Articolul următor„Hyperion”, o nouă revistă de cultură în Turnu Severin