Maiorii Lavinia Brebu şi Adrian Bratu au reprezentat cu succes ISU Mehedinţi la etapa finală a Campionatului de Înot al Ministerului Afacerilor Interne,  desfăşurat în perioada 02-05 iulie a.c, în municipiul Baia Mare.

Competiţia a reunit peste 50 de sportivi, cei mai buni înotători din toate structurile ministerului, care s-au  luptat pentru a obţine un loc pe podium.

”Aşa cum ne-a obişnuit, colega noastră Lavinia s-a clasat pe primul loc la proba 100 m bras, urcând pe prima treaptă a podiumului, obţinând, astfel, cel de-al nouălea titlu de campioană pe M.A.I. la înot. Noul nostru coleg, mr. Bratu Adrian, care a reprezentat până acum ISU Galaţi, de anul acesta, face cinste pompierilor mehedinţeni”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Drobeta.

Bratu Adrian s-a clasat pe locul III, atât la proba 100 m liber, cât şi la ştafetă 4*50 m – categoria 35-45 ani. Rezultatele sunt unele foarte bune, luând în considerare faptul că pompierul a participat pentru prima dată la această competiţie, “specialitatea” acestuia fiind atletismul, unde deţine titlul de campion.

Cei doi se pregătesc acum pentru viitoarea competiţie „Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor”, care se va desfăşura în perioada 06 – 19 august a.c.,  la Chengdu, în China.

Articolul precedentBărbatul care l-a amenințat pe primarul din Jiana, reținut din nou pentru violență
Articolul următorFurturile din păduri continuă. Hoți de lemne, surprinși în flagrant