Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a introdus o reglementare importantă pentru anul școlar 2024-2025, prin care elevii din clasele primare (P-IV) sunt excluși de la participarea la olimpiadele și concursurile școlare naționale. Potrivit ordinului de ministru semnat de Daniel David, aceste competiții vor fi dedicate exclusiv elevilor din învățământul secundar (clasele V-XII/XIII), notează edupedu.ro
Dacă anul trecut ministerul a comunicat profesorilor, printr-o adresă oficială, să excludă elevii de clasele primare din etapele superioare ale competițiilor organizate la nivel județean, regional sau național, în 2025 această interdicție a fost inclusă direct în legislație. Este pentru prima dată când o astfel de prevedere apare într-un ordin de ministru, ceea ce înseamnă că regulile sunt acum mai clare și au aplicabilitate obligatorie.
În trecut, elevii de clasele primare puteau participa la olimpiade dacă reușeau să obțină punctajele necesare, susținând probele la nivel județean și național cu subiecte de nivelul clasei a V-a. Cu toate acestea, încercările de limitare a participării lor au apărut încă din anul școlar trecut, când mai mulți elevi de clasa a III-a și a IV-a au fost opriți să avanseze la etapele județene, în ciuda calificării lor.
Articolul 2 al ordinului precizează că „la etapele naționale/internaționale ale proiectelor cuprinse în anexele 1 și 2 care se desfășoară sub formă de competiții, în concurs intră doar elevi din învățământul secundar”. Această decizie afectează direct accesul elevilor de clasele primare la competiții naționale și internaționale, organizate centralizat de MEC.
Astfel, elevii mici, care anterior aveau ocazia să își măsoare abilitățile alături de colegii mai mari, vor fi limitați la concursuri locale sau la activități specifice altor categorii de vârstă.
Sursa: Newsinn