Sfântul Grigorie Teologul va fi cinstit sâmbătă, 25 ianuarie 2020, în străvechea vatră monahală de la Coşuna, unde străjuieşte de mai bine de jumătate de secol Seminarul Teologic din Craiova. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei,  înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi.

Profesorii şi elevii Seminarului Teologic din Craiova îl prăznuiesc sâmbătă, 25 ianuarie 2020, pe Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, patronul duhovnicesc al celui mai vechi aşezământ de învăţământ teologic din Arhiepiscopia Craiovei.

Cu acest prilej, la Altarul Paraclisului cu hramul „Sfântul Grigorie Teologul”, IPS Părinte Mitropolit Irineu va sluji Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, fiind deja tradiție ca la acest eveniment istoric să fie prezent și Ierarhul mehedințean.

Evenimentul Euharistic va fi urmat de un moment festiv, închinat Sfântului Părinte ocrotitor, în cadrul căruia îşi vor da concursul membrii Corului Seminarului Teologic, dirijat de asist. univ. dr. Victor Şapcă, intepreţi de muzică populară, oameni de cultură şi invitaţi de seamă din Cetate.

Articolul precedentCentrele de Relații cu Utilizatorii Distribuție Oltenia vor fi închise vineri, 24 ianuarie
Articolul următorContractele de muncă cu timp parțial, verificate de inspectorii de muncă