Statele membre ale Uniunii Europene au un plan de urgență care să asigure aprovizionarea cu alimente într- o situație de criză, declară eurodeputatul Dan Motreanu (PNL/ PPE).

Planul de urgență, propus de Comisia Europeană, a fost validat ieri de miniștrii agriculturii din statele UE și se va aplica întregului sistem alimentar.

Imagine

Am aprobat acest plan prin vot, la Strasbourg, în raportul „De la fermă la consumator”, în care îndemnasem Comisia Europeană să țină seama de aspectele legate de stocurile strategice de alimente, la fel cum procedează în cazul stocurilor strategice de petrol la nivelul Uniunii.

Planul de urgență va viza întregul sistem alimentar, începând cu factorii de producție și încheind cu furnizarea alimentelor către consumatori prin intermediul comerțului cu amănuntul sau al serviciilor de alimentație publică. Astfel, în situații de pandemie, fenomene meteorologice extreme, boli ale animalelor, penurie de energie sau perturbare a relațiilor comerciale, Comisia va activa Mecanismul european de pregătire și răspuns în caz de criză în materie de securitate alimentară. Acesta se va baza pe un grup de experți, reprezentanți ai statelor membre, și pe un set de norme procedurale.

Toate entitățile publice și private care fac parte din lanțul de aprovizionare cu alimente vor colabora pentru a contribui la identificarea semnelor timpurii ale apariției unei crize, la monitorizarea îndeaproape a dezvoltării ei și la reducerea incertitudinilor pe parcursul evoluției acesteia.

Răspunsul statelor membre la viitoarele crize va fi îmbunătățit printr-o coordonare structurată cu Comisia Europeană și va permite continuarea circulației transfrontaliere a lucrătorilor agricoli, a bunurilor și serviciilor esențiale pentru asigurarea aprovizionării cu de alimente peste tot in UE.

Grupul de experți se va concentra pe activități specifice și pe un set de acțiuni care vor fi finalizate între jumătatea anului 2022 și 2024, printre care:
– previziune, evaluare și monitorizare a riscurilor prin utilizarea datelor disponibile (inclusiv cu privire la vreme, climă, piețe);
– analiza vulnerabilităților și a infrastructurii critice a lanțului de aprovizionare cu alimente;
– coordonare, cooperare și comunicare: prin schimb de informații, de bune practici, de planuri naționale de urgență;
– elaborarea de recomandări pentru abordarea crizelor;
– coordonarea și cooperarea cu comunitatea internațională- Dan Motreanu

Sursa foto EP

Articolul precedentPolițiștii au protestat în fața Prefecturii
Articolul următorVIDEO DESCINDERI la primele ore ale dimineții! Polițiștii și mascații fac percheziții în 12 județe, la TRAFICANȚI DE ARME