Guvernul României a transmis joi o dezmințire oficială privind o știre falsă care circulă online, referitoare la presupusa introducere a unor cartele pentru consum raționalizat și la faptul că țara noastră s-ar pregăti de război.

„Această informație este menită să inducă panică și să creeze confuzie în spațiul public. Solicitarea la care se face referire nu are nicio legătură cu intrarea României într-un conflict armat. Este o procedură obișnuită, prevăzută de lege, gestionată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS), alături de autoritățile locale”, a transmis Biroul de presă al Guvernului.

Conform legii nr. 477/2003, România trebuie să elaboreze la fiecare patru ani măsuri de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare. Astfel de proceduri au avut loc și în 2021, 2017, 2013, fără a însemna că țara se află în pericol iminent.

Guvernul precizează că actualul ciclu de pregătire s-a încheiat la finalul anului 2024, iar în prezent au fost demarate etapele pentru realizarea unui nou buget. „Este un proces normal, parte dintr-un calendar stabilit prin lege”, se arată în comunicat.

În plus, autoritățile atrag atenția asupra dezinformării din mediul online. „Extragerea unor concluzii alarmiste din informații reale este o tehnică folosită pentru manipulare”, avertizează sursa oficială.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentDECIZIE ISTORICĂ. RUSIA ACCEPTĂ ARMISTIȚIUL CU UCRAINA. CU TOATE ACESTEA, EXISTĂ ”NUANȚE”, SPUNE PUTIN
Articolul următorMOZAIQ: ÎN LOC SĂ REZOLVE PROBLEME REALE, CIOLACU VORBEȘTE DESPRE „IDEOLOGII WOKE”