Festivalul Viei și Vinului, la Vânju Mare

 

Primăria orașului Vânju Mare și Centrul Cultural “Nichita Stănescu” organizează în perioada 27 – 28 septembrie cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Viei și Vinului, manifestare care își propune să continue tradiția zonei viticole, dar și să fie o rampă de lansare a tinerilor interpreți de muzică populară.

Festivalul Viei și Vinului va începe joi, 27 septembrie, de la ora 19,00, cu un concurs de interpretare, după care va avea loc un spectacol extraordinar susținut de interpreți consacrați ai muzicii populare mehedințene. Amintim aici pe Nina Predescu, Anica Ganțu, Emilia Dorobanțu. Deschiderea oficială și spectacolul concurs vor fi precedate de parada portului popular, care va începe la orele 18,00 și se va desfășura în zona centrală a orașului.

În seara a doua a festivalui va avea loc gala laureaților, după care un spectacol susținut de Ansamblul folcloric Danubius. Vor urca pe scenă îndrăgiții artiști Olguța Berbec, Mariana Ionescu Căpitănescu, Sanda Argint, Angela Magheru, Ionela Bădălan și Cosmin Bîrlan.

Pe lângă standurile cu prezentare și degustare de vinuri, cu comercializare de vinuri si struguri, se vor organiza și spații de alimentație publică. Comercianții vor oferi vizitatorilor Festivalului grătare cu mici, cârnați, pastramă sau alte bunătăți, care vor completa oferta de must  și vin din piață.

Articolul precedentREFERENDUM CU SURPRIZE ȘI PREMONIȚII LA MEHEDINȚI
Articolul următorPROIECT PENTRU ILUMINAREA CHIPULUI LUI DECEBAL DE LA MRACONIA