Focar de coronavirus la Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, unde în cursul zilei de sâmbătă, 6 iunie, au fost depistați cu COVID-19, un medic, 5 asistente, 3 infirmiere și 2 pacienți.

DSP Mehedinți a demarat imediat ancheta epidemiologică și a trecut la testarea tuturor cadrelor medicale din această secție și a pacienților internați. Este foarte posibil ca în zilele următoare, în urma testelor ridicate să mai apară și alte cazuri de îmbolnăviri.

Toate astea se întâmplă într-un spital unde lucrurile scapă de sub control, spital condus de un medic pensionar, instalat în funcție de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, în plină pandemie (30 martie), cu încălcarea legii. Este vorba de medicul Radu Iman, care  a împlinit vârsta de 67 de ani în noiembrie anul trecut.

În timp ce Direcția de Sănătate Publică efectua sâmbătă ancheta epidemiologică la secția de neurologie, managerul Radu Iman pescuia liniștit în Clisura Dunării și nimeni din conducerea spitalului județean nu îndrăznea să-l ”deranjeze” cu un telefon.

Radu Iman a fost instalat în funcție după ce a reușit să-i pună în cap lui Aladin Georgescu întreg corpul de medici ai spitalului județean, care erau pe punctul de a refuza să mai intre la intervenții medicale.

Concret, opt medici din cadrul secției de Terapie Intensivă au transmis un memorandum către conducerea spitalului și către Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, prin care au tras un semnal de alarmă asupra pericolului transmiterii comunitare a coronavirusului în cadrul unității medicale din cauza lipsei de proceduri. Doctorii susțineau că netestarea tuturor pacienților cu insuficiență respiratorie acută cu semne clinice și paraclinice sugestive la care medicul curant ridică suspiciunea de infecție COVID 19 duce ”la situația dezastruoasă de a nu manageria corect cazurile pacienților ajunși în ATI”.

Aladin Georgescu a cedat presiunilor și, cu încălcarea legii, l-a numit în funcția de manager pe Radu Iman, deși Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede clar că medicii care au împlinit vârsta de pensionare nu pot deține funcții de conducere în cadrul spitalelor publice.

 Georgescu a renunțat astfel la omul său de încredere, Ionuț Șerban, șeful său de cabinet, pe care l-a numit la conducerea Spitalului Județean din Turnu Severin în octombrie 2019, deși nu avea experiență în domeniu, motiv pentru care de altfel nici nu a reușit să se facă respectat în rândul medicilor.

La două săptămâni după ce a fost instalat în funcție, Radu Iman nu a ripostat sub niciun fel la angajările pe care Consiliul Județean Mehedinți le-a făcut la Spitalul Județean sub paravanul epidemiei. În timp ce spitalele din țară își completau schema de personal cu medici în unitățile de primiri urgențe, la Spitalul din Turnu Severin au fost angajați fără concurs, un consilier juridic la Resurse Umane, Normare, Organizare și Salarizare (RUNOS), un inginer la achiziții publice și un inginer sistem informatic.

Dată fiind situația extrem de gravă în care se află spitalul județean, cel mai bine în acest caz ar fi ca Ministerul Sănătății să acționeze și să preia managementul Spitalului pentru că ”experimentele” lui Aladin Georgescu riscă să transforme Mehedințiul  într-un focar de coronavirus.

 

 

Articolul precedentUn nou deces în Mehedinți din cauza coronavirusului
Articolul următorNoi dezvăluiri despre băieții deștepți din Sănătate: anchetă despre roboți medicinali la suprapreț