Echipajele operative de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit în a doua zi de Paști cu două autospeciale de stingere, o autoplatformă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament din municipiul Drobeta Turnu Severin.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta în bucătăria apartamentului, situat la etajul al doilea al unui bloc.
În urma recunoașterii efectuate de către pompieri, în apartament nu a fost găsită nicio persoană. Pompierii au stins imediat incendiul, care a cuprins piese de mobilier, un aparat electrocasnic și a afectat conducta de apa, împiedicând extinderea flăcărilor la întreaga locuință.           

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de o lumânare lăsată aprinsă nesupravegheată.

Din fericire, nu au existat victime.

Pentru a preveni izbucnirea unor incendii, care vă pot pune în pericol chiar viața, nu doar bunurile materiale, NU lăsați candelele sau lumânările aprinse nesupravegheate!

Acestea trebuie să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor materiale care pot lua foc.- ISU Mehedinți

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedent994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Articolul următorValeriu Gheorghiță anunță că, din 7 mai, oricine dorește să se vaccineze se poate prezenta la centre, fără programare, între orele 14-20