O gală a excelenței pentru copii organizată de Primăria Turnu Severin

 

Viceprimarul Daniel Cîrjan anunță că va depune un proiect de hotărâre pentru aprobarea Galei de Excelență „ Copiii – Viitorul Severinului” privind premierea tinerilor merituoși care au obținut rezultate deosebite pe parcursul unui an școlar.

Dacă proiectul va trece de votul consilierilor locali, gala se va organiza până la 31 ianuariei 2019, iar suma alocată va fi de 40.000 de lei.

Într-o perioadă în care societatea românească, în ansamblul ei, pare preocupată de orice altceva decât de promovarea valorilor, talentelor și și mai ales a tinerilor cu potențial, considerăm că este nevoie de o mult mai mare promovare a copiilor merituoși care reprezintă viitorul comunității noastre. Astfel, Gala de Excelență „ Copiii – Viitorul Severinului” ar putea constitui o oportunitate pentru comunitate de a-și recompensa și promova tinerii valoroși care obțin rezultate deosebite atât la învățătură, cât și în diferite domenii precum sportul, cultura”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Gala de Excelență „ Copiii – Viitorul Severinului” ar urma să aibă 4 secțiuni :

  • Secțiunea A : elevi de liceu;
  • Secțiunea B : elevi din ciclul gimnazial;
  • Secțiunea C : elevi din ciclul primar;
  • Secțiunea D – ,,Prichindei” : copii din ciclul preșcolar din cadrul grădinițelor de stat și particulare.

Totodată, Gala de Excelență „ Copiii – Viitorul Severinului” ar urma să aibă, în funcție și de secțiunile de mai sus, următoarele categorii : Ambasador pentru Severin; Social; Arte, ansambluri; Arte, individual; Sport de echipă; Sport individual; IT; Științe; Mediu; Inovație.

Vor putea fi nominalizați tineri cu vârsta între 3-18 ani, care au obținut rezultate meritorii pe parcursul anului școlar, iar nominalizările vor fi depuse la registratura Primăriei Drobeta Turnu Severin.

Criteriile de premiere ale elevilor vor fi următoarele:

  • relevanța premiului obținut de elev la categoria la care este nominalizat;
  • originalitatea adusă la dezvoltarea domeniului în care s-a ilustrat;
  • contribuția adusă la creșterea prestigiului sau notorietății orașului;
  • contribuția în medalii adusă de sportiv/sportivi în competițiile naționale, internaționale pentru disciplinele sportive individuale/grup;
  • preocupări relevante în activitatea școlară și în comunitate;
  • excelență în domenii de activitate noi, novatoare;

Nominalizarea poate să fie făcută de profesori, antrenori, părinți sau orice altă persoană care cunoaște activitatea celui nominalizat. Jurizarea dosarelor va fi făcută de către o comisie care va cuprinde reprezentanți ai mediului universitar, ai Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin, ai Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, specialiști în domeniul sau categoria nominalizate, reprezentanți ai ONG-urlior și reprezentanți ai sponsorilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here