După modelul marilor orașe, prima ediție a Târgului de Crăciun din Drobeta-Turnu Severin  își va deschide porțile duminică, 9 decembrie, începând cu ora 17,00.

Casa lui Moș Crăciun, caruselul și personajele din desene animate vor fi unele dintre principalele atracții pentru copii. Atmosfera de sărbătoare îi va bucura și pe adulții care aleg centrul orașului pentru relaxare fiindcă în căsuțele amenajate lângă fântâna cinetică vor găsi vin fiert, produse tradiționale, dar vor putea achiziționa și daruri pentru Crăciun. 

“Este o încercare frumoasă, elegantă, chiar dacă este timidă de a face un târg de Crăciun și la Drobeta Turnu Severin. Este prima ediție, avem nouă căsuțe, anul viitor vrem să mai facem încă zece, peste doi ani încă zece, să ne întindem, sper să găsim și comercianții necesari, dar ne implicăm foarte mult în zona copiilor. Acum se lucrează la tot ceea ce înseamnă Orășel al Copiilor cum îl știam noi odată, chiar dacă între timp multe lucruri s-au mai schimbat, Albă ca Zăpada nu e mai este în topul preferințelor, nici Scufița Roșie, acum începem cu Superman, cu alte personaje din desene animate noi, dar încercăm să păstrăm și tradițiile, dar mergem și pe tot ceea ce este nou. Facem eforturi, sperăm ca severinenilor să le placă, să conteze pe bunăvoința noastră și pe implicarea noastră, urmând ca după ce se termină anul acesta să tragem concluziile și să-l modernizăm, să-l amplificăm pentru anii care vin”, spune primarul Marius Screciu.

Deschiderea oficială este programată duminică, 9 decembrie, la ora 17,00, invitații speciali fiind Orchestra Big Band de la Timișoara, trupa de teatru muzical pentru copii Pam Pam și ansamblul Bordeiașul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here