Mai mulți copii de grădiniță ori școală generală din Drobeta Turnu Severin au fost diagnosticați în ultima perioadă cu scarlatină.

În mai multe grădiniţe şi şcoli din Drobeta Turnu Severin s-au semnalat în ultima lună  cazuri de scarlatină, boală contagioasă cauzată de o bacterie – Streptococul beta-hemolitic de grup A. Scarlatina se transmite pe cale aeriană, de la bolnavi sau de la purtătorii fără simptome la copiii sănătoşi. Din cauza complicaţiilor care pot apărea dacă nu e tratată corect, scarlatina este o boală cu spitalizare şi declarare nominală, tratamentul recomandat de specialişti fiind cel cu penicilină injectabilă.

Direcția de Sănătate Publică Mehedinți spune că nu este vorba totuși de focare care ar putea atrage închiderea unităților școlare, ci de cazuri sporadice.

Mai exact, în perioada 1-30 noiembrie a.c., au fost înregistrate 7 cazuri, după cum urmează: o fetiță de 7 ani, elevă la școala generală nr. 4 din Turnu Severin – caz infirmat pe baza analizelor de laborator, un băiat în vârstă de 3 ani de la Grădinița nr. 20 din Severin – caz confirmat pe baza analizelor de laborator, un băiat de 7 ani, elev Colegiul Pedagogic Stefan Odobleja Dr. Tr. Severin – caz confirmat pe baza analizelor de laborator, un băiat de 13 ani, elev la Sc. Generala nr. 5 Dr. Tr. Severin – caz infirmat pe baza analizelor de laborator, un băiat de 4 ani, preșcolar la Gradinita nr. 7 Dr. Tr. Severin – caz diagnosticat pe criterii clinice, fara diagnostic de laborator, o fetiță de 5 ani, preșcolar la Grădinița Husnicioara – caz diagnosticat pe criterii clinice, fara diagnostic de laborator și un băiat de 4 ani, preșcolar la Grădinița nr. 7 Turnu Severin – caz confirmat pe baza analizelor de laborator.

“Conform metodologiei de supraveghere a scarlatinei în România, emisă de Ministerul Sănătății, focarul este definit ca apariția a 3 cazuri (confirmate/posibile) de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță, etc) raportate la distanța de maximum 10 zile unul față de celălalt. În concluzie, la nivelul județului Mehedinți, în perioada sus-menționată, au fost înregistrate doar cazuri sporadice izolate de boală”, spun reprezentanții DSP Mehedinți.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here