PROTECȚIA CONSUMATORULUI A DAT IAMA LA TÂRGUL DE CRĂCIUN

Aflat la prima ediție la Severin, Târgul de Crăciun a intrat în colimatorul comisarilor de la Protecția Consumatorilor. Aceștia au descins la standurile cu produse tradiționale și au făcut prăpăd printre comercianți, mai ales la standurile de produse tradiționale. Unul dintre comercianți a pierdut dreptul de a mai lucra!

Este primul an în care la Severin s-a organizat un frumos Târg de Crăciun. Evenimentul a fost pregătit cu multă grijă și a fost bine primit de severineni. Doar că nu toți comercianții prezenți la târg au înțeles că trebuie să acționeze legal. Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mehedinți au descins printre comercianții de la Târgul de Crăciun și au făcut prăpăd.

Țuica și cârnatul, neconforme

Produse fără etichete, fără termen de valabilitate, dar și lipsa unor spații conforme de depozitare, au fost motivele pentru care OJPC nu a acționat nicidecum cu blândețe. Ba dimpotrivă! În urma controlului, unuia dintre comercianți i-a fost sistată activitatea până la remedierea deficiențelor. Este vorba de un stand la care se vindeau produse tradiționale, precum preparatele din carne sau țuica și vinul fierte.

„Am organizat o acțiune de control, în zona Târgului de Crăciun și am depistat abateri grave în ceea ce privește modul de a-și desfășura activitatea al comercianților. Sunt abateri de informare, abateri în zona curățeniei. Cei care vând produse alimentare nu sunt racordați la rețeaua de apă și de aceea nu sunt conformi cu activitatea prestată. Nu încercăm să tulburăm agenții economici, dar nici nu putem lăsa lucrurile să se desfășoare fără respectarea normelor de igienă și cu punerea în pericol a sănătății consumatorilor”, explică comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Mehedinți, Felix Manta.

O mare parte a activității Târgului de Crăciun este dedicată copiilor, drept pentru care comisarii de la Protecția Consumatorilor vor fi și mai atenți cu comercializarea produselor alimentare sau a jucăriilor.