SE REDESCHID TOATE ȘCOLILE, LA MEHEDINȚI

Și ultimele 20 de școli închise luni, din cauza intemperiilor, își reiau activitatea începând de miercuri, 19 decembrie. Situația din județ începe să se normalizeze, chiar și în zona de nord, cea mai afectată de ultimele ninsori. 

După dezastrul produs în week-end de căderile masive de zăpadă din județul nostru, lucrurile încep să revină la normal. Chiar și școlile închise încă de luni vor fi redeschise începând de mâine. Datorită drumurilor impracticabile din cea mai mare parte a județului, dar în special din zona de nord, luni nicio școală nu a funcționat. Astăzi mai rămăseseră închise doar 20 de școli. De mâine, însă, toți copiii se reîntorc în bănci, urmând ca toate cursurile pierdute să fie recuperate.

Școlile gimnaziale „Petru Dumitriu” și „Pamfil Şeicaru” din Orşova, liceele „Dierna” și „Traian Lalescu”, precum și o grădiniță din Orşova au rămas închise și marți. Alte școli închise sunt cele din Poroina Mare, Ponoarele, Şiroca, Bâlvăneşti, Obârşia de Câmp, Cireşu, Devesel, Ilovăţ, Căzăneşti, Greci, Voloiac, Podeni, Dumbrava de Jos, Balta, precum și Liceul Teoretic din Şişeşti, au fost închise timp două zile.

Motivele pentru care nu toate școlile s-au redeschis de marți dimineața sunt în cea mai mare parte din cauza întreruperilor de energie electrică și a imposibilității transportului elevilor. Cele mai multe școli închise au fost la Orșova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here