Circulaţia rutieră este întreruptă în judeţul Mehedinţi, pe E70 (Centura Drobeta Turnu Severin), unde a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

Un bărbat de 23 de ani din Gorj, care conducea o autoutilitară din direcția Orșova către Turnu Severin a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul conus de un bărbat de 48 de ani, din județul Dolj. În urma impactului, ambii bărbați și-au pierdut viața.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială cu apă și spumă.

Două persoane aflate în stare de inconștiență au fost descarcerate de către pompieri. Ambele au fost declarate decedate de către echipajele medicale.