USR VA CERE AUDIEREA MINISTRULUI APĂRĂRII, ÎN SCANDALUL CORVETELOR

Senatorul USR de Timiș, Nicu Fălcoi, membru al Comisiei de Apărare din Senat a declarat, la Severin, că dorește să ceară audierea la comisie a ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș.

„Din nou Armata e târâtă într-un scandal care nu își avea rostul, exista și o variantă de atribuire directă, din păcate s-a întârziat atât de mult cu aceste corvete și se discută de atâta timp despre ele, încât au început să se facă glume pe seama lor. Vom vedea ce spune Parchetul Militar, dar eu, la prima ședință a Comisiei de Apărare, voi solicita audierea ministrului Leș, în ceea ce privește sesizarea Parchetului. Ar fi trebuit ca în acest caz, Corpul de Control al Primului Ministru să intervină!”, a precizat senatorul USR, Nicu Fălcoi.