HOȚI DE LEMNE, PRINȘI ÎN FLAGRANT

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șimian împreună cu Postul de Poliție Gogoșu, din Mehedinți, au depistat un bărbat de 59 ani, din comuna Gogoșu, județul Mehedinți, în timp ce tăia ilegal de pe picior, cu o drujbă,  arbori de esență salcâm și dud, din pădurea ce aparține cetățenilor comunei Gogoșu, județul Mehedinți.

În cauză, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor ferestrăul mecanic și materialul lemnos rezultat în urma tăierii ilegale. Prejudiciul urmează a se stabili ulterior de către organele silvice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de taiere ilegală de arbori.

În cursul anului 2018, prin activități specifice, polițiștii mehedințeni au confiscat cantitatea de aproximativ 400 mc de material lemnos de diferite specii, în valoare de peste  80.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here