Primul târg de nunţi din acest an şi-a deschis astăzi porţile. “Nuntă la Palat” a debutat vineri, la ora 12,00, la Palatul Culturii “Teodor Costescu”. Târgul găzduieşte expozanţi din toate domeniile necesare organizării de evenimente, de la rochii şi costume de mireasă până la dulciuri şi cadouri pentru nuntaşi, invitații, fotografi, dj şi artificii.

Târgul cuprinde servicii necesare unui eveniment, încă de la primii paşi ai organizării până la detaliile finale, astfel că cei care au în plan organizarea unei nunţi pot să finalizeze într-o zi, cu succes, toate contractele necesare organizării nunţii lor.

„Este un eveniment încurajat de Primăria Drobeta Turnu Severin, Palatul Culturii Teodor Costescu și personal de mine. Încercăm să sprijinim mediul de afaceri de la nivel local, dar în același timp sprijinim și tinerii, le dăm o șansă celor care vor să se căsătorească anul acesta să-și găsească aici lucrurile necesare pentru primul pas pe care îl fac în viață”, a declarat în deschiderea evenimentului primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Sunt prezente cu standuri firme din Drobeta Turnu Severin, Craiova, Timișoara și București.

„Târgul de Nunți se află la cea de-a patra ediție. În acest an este găzduit de Palatul Culturii Teodor Costescu și l-am intitulat Nuntă la Palat. Mi s-a părut o denumire potrivită, având în vedere că ne găzduiește acest edificiu emblematic pentru orașul nostru. Vor fi foarte mulți expozanți care ne vor oferi diverse servicii pentru evenimentele fericite din viața noastră: aranjamente florale, agenții de evenimente, cofetării, baruri mobile ș.a. Vă așteptăm cu mare drag!”, a spus Raluca Mîțu, organizatorul evenimentului.