DECLARAȚII POLITICE CU SALA GOALĂ

Este un adevărat concurs de contre pe Facebook, între deputații de Mehedinți de la putere și din opoziție. Discuțiile în contradictoriu se consumă între colegii deputați Alina Teiș (PSD) și Virgil Popescu (PNL).

Deputatul PNL de Mehedinți, Virgil Daniel Popescu, îi amintește colegei sale deputate de la PSD, Alina Teiș, într-o postare pe pagina sa de Facebook, faptul că are o pasiune deosebită pentru declarațiile politice ținute cu sala goală. Reacția deputatului liberal vine după ce colega de la PSD a precizat, evident tot pe Facebook, că Virgil Popescu este trist. Postarea lui Virgil Popescu aduce clarificări despre declarațiile politice, pentru care deputata PSD are un apetit fantastic. Marea majoritate a acestor declarații sunt rostite în fața unei săli goale, iar imaginile postate de Virgil Popescu arată că în sală erau 3 – 4 parlamentari.

Alături de acest video, deputatul Virgil Popescu îi scrie deputatei PSD că politica nu este pentru oricine, dar pe zi ce trece se poate constata ca nu e cu siguranta pentru deputata Alina Teis. Mai spune deputatul că i se pot reprosa poate multe altele, dar nu ca ar fi misogin sau prost crescut.

„Doamna deputat ar trebui să își vadă de declarațiile politice, pe care le susține cu sala goală, și să înceteze să mă atace – gratuit! Dar când nu ai realizari cu care sa te prezinți în fața electoratului atunci îți rămâne atacul. Doamna Teiș nu “muriți” de grija mea!”, scrie deputatul PNL Virgil Popescu, pe contul său de Facebook.

Totul a plecat de la o conferință de presă în care deputatul PNL de Mehedinți a acuzat-o pe Alina Teiș că a votat împotriva creșterii alocațiilor pentru copii.

„Într-o conferință de presă organizată în județul Mehedinți, un anumit deputat PNL, încercând să-și prezinte faptele sale de „vitejie” din Parlament, m-a criticat și m-a jignit tot pe mine. Ambițios și consecvent, ce să zic? Probabil, parlamentarul PNL din Mehedinți (organizație pe care are doar impresia că o conduce) este un personaj trist, deoarece nu a mai avut acces la bănuții statului”, a scris Alina Teiș pe Facebook.

Dincolo de toate aceste atacuri reciproce, județul Mehedinți este tot așa cum îl știam cu toții: sărac, trist, fără locuri de muncă și din ce în ce mai depopulate. Bugetul de stat mai are de așteptat, iar doamna deputat Teiș este fericită că zboară la Bruxelles, așa cum vedem dintr-o poză cu aripa unui avion, evident pe contul său de socializare.