Un bărbat de 37 ani a fost prins în flagrant de polițiști cu un colet în care avea 5.000 de țigarete netimbrate. În autoturismul din care acesta ridicase coletul, polițiștii au descoperit alte 5.000 de țigarete.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat în data de 13 martie a.c. un bărbat de 37 ani, din municipiu, în timp ce transporta un colet pe care îl ridicase dintr-un autoturism, iar cu ocazia verificării, în interior acestuia a fost găsită cantitatea de 5.000 de țigarete netimbrate.

De asemenea, oamenii legii au procedat la verificarea autoturismului, iar în interiorul acestuia au descoperit cantitatea de 5.000 de țigarete netimbrate, deținute în afara antrepozitului fiscal.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii ,,deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete”. Cercetările continuă urmând ca la definitivarea acestora să se propună soluţia corespunzătoare.

De la începutul anului 2019, polițiștii mehedințeni au ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 13.500 de țigarete de diferite mărci, netimbrate, a căror valoare depășește 7500 lei.