Vremea frumoasă, tocmai bună pentru a face mişcare în aer liber, i-a scos din case pe oameni. Peste două sute de severineni, în mare parte copii și tineri, s-au aliniat, duminică, 24 martie, la startul „Marșului pentru Viață” în municipiul Drobeta Turnu Severin.

Evenimentul, organizat de Asociaţia „Anastasia” a Episcopiei Severinului şi Strehaiei  în colaborare cu Asociația „Studenți pentru viață” şi Direcţia de Patrimoniu Istoric şi Turism Cultural, a început la Turnu Severin, la ora 14,30 şi s-a sfârşit câteva ore mai târziu. Cei mai încântaţi au fost, evident, copiii.

Participanţii au defilat cu biciclete, role şi trotinete pentru promovarea vieţii şi importanţei copiilor pentru viitorul societăţii.

“În Drobeta Turnu Severin astăzi se organizează pentru a doua oară marșul pentru viață. Este o acțiune pe care Asociația Studenți pentru Viață din București a inițiat-o cu câțiva ani în urmă. La noi, după cum v-am spus, este a doua oară pentru că în 2017 am reușit să organizăm prima ediție, anul trecut nu ne-a lăsat zăpada. Marșul pentru Viață nu face altceva decât să susțină viața, să încerce să scoată în evidență importanța copiilor, importanța nașterii copiilor și frumusețea vieții și, binînțeles, unicitatea ei. În acest an chiar avem un slogan care scoate în evidență unicitatea fiecărui copil”, a declarat Mihai Cordodel de la Asociația Anastasia.

Participanții au plecat în marș din dreptul Liceului de Artă „I. Şt. Paulian” spre Pădurea Crihala, unde avut loc activităţi în aer liber şi o tombolă cu premii, constând în articole sportive, pentru participanţii la marş.