Consiliul Județean alocă bani pentru Olimpiada Națională de Istorie de la Severin

În perioda 22-26 aprilie 2019, la Drobeta Turnu Severin se desfășoară Olimpiada Națională de Istorie, la care vor participa aproximativ 350 de elevi din toate județele țării. Pentru confortul acestora Consiliul Județean Mehedinți a alocat 100.000 de lei.

„E un prilej de mândrie, având în vedere că trăim într-un oraș încărcat de istorie. Pentru susținerea acestei competiții extrem de importante pentru învățământul mehedințean, am propus alocarea sumei de 100 000 lei din bugetul Consiliului Județean. Evenimentul este o oportunitate de care nu puteam să nu profităm pentru promovarea județului atât în rândul elevilor participanți, cât și în rândul dascălilor însoțitori și membrilor comisiei”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu. Consilierii județeni au aprobat cu unanimitate de voturi acest proiect. 

Banii vor completa sumele acordate de Ministerul Educației pentru masă și cazare pe parcursul celor cinci zile și vor fi folosiți pentru activități recreative și vizite la diverse obiective din județ.