Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți au oprit în trafic un autoturim marca Audi, căutat de autoritățile din Marea Britanie.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți au oprit în seara de 16 mai a.c., în municipiul Drobeta Turnu Severin, un cetăţean român în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi.

În urma verificărilor specifice, oamenii legii au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie.

Bărbatul în cauză a declarat că a cumpărat autoturismul din Marea Brianie de la o persoană necunoscută şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat de autorităţi.

Drept urmare, autoturismul în valoare de aproximativ 12.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.