În ultimele 72 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului și Biroului Rutier Mehedinți au controlat 276 de autovehicule și au legitimat 355 de persoane, constatând 186 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliștilor, depăşirea, acordarea de prioritate și consumul de alcool.

Au fost sancţionaţi 80 conducători auto, care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum şi 47 de şoferi care nu purtau centura de siguranţă.

Poliţiştii au mai aplicat 7 sancţiuni contravenţionale pentru lipsa documentelor, alte 3 pentru depășire neregulamentară, 2 sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor, iar 5 sancţiuni au fost aplicate pietonilor.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 75.405 lei.

Au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 18 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.