PROTEST DE AMPLOARE ÎN SATUL DIN CARE SORINA A FOST LUATĂ CU FORȚA

Solidaritate fără precedent cu familia din care Sorina a fost luată târâș de familia adoptivă. Un protest de amploare a avut loc vineri în satul Negoiești, arondat orașului Baia de Aramă de unde o fetiță de numai 8 ani a fost ridicată cu forța de la domiciliul asistentului maternal care a crescut-o.

Imaginile cu Sorina târâtă pe jos de procuroarea craioveană venită cu mascații au făcut înconjurul țării și au provocat o revoltă fără precedent, atât în opinia publică, cât și în mediul on-line. În fața casei familiei Șaramăt din Negoiești – Baia de Aramă s-au strâns peste 200 de persoane, cu pancarte și portavoci, care în prealabil au mărșăluit prin sat și chiar au blocat drumul județean spre Baia de Aramă. Extrem de nervoși, oamenii au cerut dreptate, înapoierea copilului și demisia procurorului de caz.

Sute de oameni din Baia de Aramă și satele învecinate au dat dovadă de o solidaritate fără precedent și au organizat un protest spontan de amploare în fața casei familiei Vasile și Mariana Șaramăt din satul Negoiești, de unde vineri fetița de numai 8 ani, Sorina Săcărin, a fost ridicată cu forța, târâtă pe jos și urcată într-o dubă a poliției, ca urmare a unei cereri de executare a familiei venită din SUA pentru a o adopta. Zeci de polițiști și mascați, însoțiți de un executor judecătoresc și un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova au descins vineri dimineața la domiciliul asistentei maternale cu un mandat de executare ce viza preluarea minorei și predarea ei către familia care a obținut adopția internațională.

Șocați de scenele înfiorătoare din timpul executării, cu minora târâtă pe jos de procuroarea craioveană, cetățenii din zonă au organizat un scandal monstru și pentru puțin timp chiar au blocat drumul județean. Forțe de poliție au venit la fața locului pentru a supraveghea mișcarea de protest și pentru a fluidiza traficul. Chiar dacă au trecut cu greu printre manifestanți șoferii au claxonat îndelung în semn de susținere a protestului. Oamenii erau înarmați cu pancarte și chiar vuvuzele și cereau demisia procurorului de caz, înapoierea Sorinei, precum și pedepșirea reprezentanților Direcției Județene pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți.

Protestul a început după amiază și a ținut până la miezul nopții, când oamenii s-au retras cu promisiunea că vor reveni în fiecare zi, până când Sorina se întoarce acasă. Oamenii au fost pașnici, dar protestul s-a transformat într-un scandal monstru, în timpul căruia oamenii s-au dovedit extrem de nervoși și de revoltați. Pe pancartele purtate scria „Copiii nu sunt de vânzare” sau „Nu distrugeți fericirea unui copil”. Cei mai mulți dintre protestatari acuzau faptul că tranzacția s-a făcut cu bani mulți și că, mai rău, fetița ar fi fost luată de familia adoptivă, un cuplu de români stabiliți în SUA, pentru organe.

Protestatarii s-au oprit în fața casei de unde a fost ridicată fetița și au scandat simbolic că nu vor pleca până când nu se întoarce Sorina.

Asistenta maternală, „mami”, distrusă

În interiorul casei, soții Șarămăt priveau la televizor valul de știri despre propria lor poveste dureroasă și erau complet distruși. Dacă bărbatul era ceva mai rezistent la șocul prin care trecuse, soția sa, asistenta maternală Mariana Șaramăt, femeia care a crescut-o pe Sorina și căreia biata fetiță îi spunea „mami” era complet distrusă. Cu privirea pierdută și ochii în lacrimi, femeia ne-a spus că nu se poate împăca cu ideea că alături de ea nu mai este copila pe care a crescut-o cu multă dragoste. Cei doi soți au lansat acuzații de o gravitate maximă la reprezentanții DJASPC Mehedinți, despre care au spus că a forțat-o pe asistenta maternală să semneze că nu este de acord cu adopția copilei, că au amenințat-o că îi vor lua fata și o vor duce la Centrul de Plasament de unde venise, după care îi vor desface contractul de muncă. Mai mult, soții Șaramăt au mai acuzat faptul că reprezentantul DJASPC din Baia de Aramă și managerul de caz le-a cerut în mod repetat sume de bani cuprinse între 100 și 500 de lei și că ar fi fost complice cu americanii care au adoptat-o pe Sorina.

Copilul a spus că îi urăște pe părinții adoptivi

Documentul prin care s-a efectuat executarea silită este tulburător. Din contextul acestuia rezultă, printre altele, că înainte de executarea propriu-zisă, în prezența martorilor și a comisiei de anchetă socială, copilului i s-au pus câteva întrebări. Răspunsurile sunt tulburătoare, dar elocvente: Copila refuză categoric să plece din casa asistentei maternale și spune că îi urăște pe părinții adoptivi.

Întrebare: „În ce relații ești cu părinții adoptivi și ce reprezintă pentru tine?” Răspuns: „Îi urăsc și nu vreau să-i văd în fața mea că vor să mă ia e la mami și de la tati”;

Cu toate acestea, dorința fetei a fost complet ignorată și a fost luată cu forța de la femeia care a crescut-o cu dragoste. La scurt timp după ce a fost ridicată au avut loc scenele din fața casei, care au șocat opinia publică.

Mariana Șaramăt a mai crescut o fetiță pe care ulterior cei doi soți au și adoptat-o și susține că și-ar fi dorit să o adopte și pe Sorina.

Managerul de caz, la un pas de a fi linșată, la ieșirea dintr-un restaurant

Imediat după miezul nopții, protestatarii au aflat că doamna care s-a ocupat de detaliile adopției, managerul de caz și reprezentantul DJASPC Mehedinți în zona Baia de Aramă, Violeta Morjan, se aflat la un chef, într-un restaurant din Brebina, un alt sat arondat orașului Baia de Aramă. Extrem de nervoși, oamenii au plecat spre localul respectiv și au înconjurat mașina în care se afla doamna respectivă. Timp de câteva ore, oamenii au blocat autoturismul și a fost nevoie de un cordon de polițiști și jandarmi care protejeze autoturismul în interiorul căruia se aflau Violeta Morjan și un bărbat, de furia protestatarilor. De frică, femeia s-a ghemuit pe bancheta din spate și a stat nemișcată. Într-un vacarm de nedescris, presărat cu înjurături și acuzații grave, oamenii au pus pe capota și parbrizul mașinii două pancarte pe care scria „Lăsați-o pe Sorina să decidă” și „Nu ne vindeți copiii României!”. Mai mult, într-un gest simbolic cu trimitere la o presupusă mită pentru adopția fetiței, protestatarii au aruncat pe capota mașinii bancnote de 1 leu. De asemenea, pe luneta din spate au scris cuvinte obscene.