ISU Mehedinți desfășoară o campanie de întrajutorare a pompierului Mihai Sfetcu, care a suferit arsuri grave în timpul incendiului de de vegetaţie uscată şi litieră, produs în data de 5 aprilie 2019, pe raza localităţii Eşelniţa.

Salvatorul mehedințean are nevoie de ajutor pentru a se face bine și pentru a reveni în echipa pompierilor. El se află, în prezent, internat la Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie București.

“A ales să devină pompier pentru că a considerat că în felul acesta le poate fi alături semenilor încercați de soartă, reușind să aducă zâmbetul pe chipurile celor care au câștigat lupta pentru viață, suferind atunci când nu a mai putut face nimic pentru cei mai puțin norocoși, aducând recunoștința în sufletul celor care riscau să piardă totul și trăind sentimentul că a făcut tot ce ținea de el pentru a îndeplini misiunile încredințate”, spune Raluca Tîrcă de la Biroul de Presă al ISU Drobeta.

A fost în linia întâi în multe situații limită, când succesul misiunilor a depins și de deciziile luate de el, Mihai Sfetcu fiind comandant de echipaj. Deși a acționat de fiecare dată calculat, protejându-și camarazii, o răsturnare de situație l-a transformat din salvator în victimă. Într-o clipă, focul pe care-l învinsese de atâtea ori, i-a provocat răni adânci la nivelul corpului, dar și în suflet, făcându-l neputincios și dependent de specialiști și familie.

“Nici noi colegii nu am stat deoparte, deși nu i-am fost fizic aproape, rugăciunile noastre s-au îndreptat permanent către camaradul nostru, pe care nu-l vom lăsa niciodată de izbeliște. Prin strângerea unei sume de bani, am vrut să-i fim aproape, încercând să contribuim la ameliorarea stării de sănătate. În continuare, sprijinim demersurile întreprinse de doamna Monica Althamer și domnul Radu Dabela pentru întrajutorarea colegului nostru, rugându-vă pe dumneavoastră să vă alăturați și să donați în cadrul CAMPANIEI de strângere de fonduri SALVAȚI UN SALVATOR: pompierul Mihai Sfetcu”, mai spune Raluca Tîrcă.

Cei care vor să dea o mână de ajutor pot să facă donații în următorul cont:

RO02BTRLRONCRT0508661801
Titular cont: SFETCU CRISTIANA (soția)
SWIFT: BTRLRO22MHA (Mehedinti branch)

În data de 5 aprilie a.c., la intervenţia din localitatea Eşelniţa, au participat 15 cadre de la ISU MH, 9 voluntari de la SVSU Eșelnița, cu 3 autospeciale de intervenție (1 autospecială cu apă, 1 autospecială de primă intervenție și 1 ATV de stins incendii, dotați cu 8 saci stingători și bătătoare sau unelte genistice).