Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, în aceste zile, de poliţiştii rutieri. Activităţile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale U.E., informează IPJ Mehedinți.

Pe parcursul săptămânii 22 – 28 iulie a.c., Direcţia Rutieră a Poliţiei Române va coordona, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea se va desfășura conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În cele 7 zile, controalele polițiștilor vor avea în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

De la începutul anului 2019 și până în prezent, polițiștii mehedințeni au organizat 54 de acțiuni pentru verificarea respectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și marfă, ocazie cu care au aplicat 839 de sancțiuni contravenționale.