Primăria Drobeta Turnu Severin va colabora cu un touroperator din România pentru a amenajarea unui ponton unde să acosteze navele de croazieră.

Primarul Severinului, Marius Screciu, a avut joi o întâlnire cu Gheorghe Mărginean, managerul general al firmei Karpaten Turism,  pentru a pune la punct ultimele detaliile unei colaborări în ceea ce privește acostarea navelor de croazieră în orașul nostru.

”Suntem pe punctul de a încheia un contract de concesiune a unui teren care aparține Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin firmei Karpaten, care va amenaja un ponton în dreptul Muzeului Regiunii Porților de Fier. Ani de zile navele de croazieră au ocolit Severinul pentru că nu existau în oraș autocare de patru stele care să-i transporte pe turiști până la muzeu, iar din punctul de vedere al touroperatorilor era ineficient aducerea lor de la Timișoara sau București. Este un proiect care se va derula pe o perioadă mai lungă, începând cu anul 2020 și sunt convins că este un pas înainte în dezvoltarea turismului. Severinul așteapta de multă vreme să intre pe harta turistică a navelor de croazieră”, a declarat edilul șef.

În momentul de față, un tur al Severinului de patru ore ar costa mai mult decât o miniexcursie în Viena din cauza acelor autocare de patru stele care ar trebui aduse de la mare distanță.

”Elementul care a frânat ani de zile dezvoltarea turismului este transportul pentru că nu există logistica de autocare de patru stele. Acestea costă pentru dislocare, iar o excursie, o acostare a unei nave de croazieră la Turnu Severin, economic mă refer, era total ineficientă. Găsind înțelegere la Primărie, și trebuie să-i mulțumesc domnului primar pentru deschidere, am găsit acest cheu în imediata apropiere a liftului panoramic care a fost construit în curtea muzeului astfel încât să putem acosta în viitor navele de croazieră exact în fața muzeului, eliminând acele costuri mari de transport, de transfer din Portul Turnu Severin către muzeu”, a precizat managerul general de la Karpaten Turism,  una dintre cele mai mari agenții turoperatoare din România.