VIA TRANSILVANICA, PRIMELE BORNE KILOMETRICE AJUNG ÎN MEHEDINȚI

Proiectul Via Transilvanica, traseul turistic ce are ca punct de plecare municipiul Drobeta Turnu Severin și traversează județul Mehedinți, este pe ultima sută de metri. 82 de pietre de hotar pleacă azi la drum de la Tășuleasa Social din Pasul Tihuța, până tocmai în județul Mehedinți la Drobeta Turnu Severin, ca să fie puse de-alungul Via Transilvanica. 

Trailerul trimis de Consiliul Județean Mehedinți pentru a transporta pietrele de hotar ajunge la Drobeta Turnu Severin zilele următoare. Bornele kilometrice vor fi montate și vor marca drumul care unește.

Drumul pietrelor de hotar

Pentru că autoritățile locale și Geoparc Platoul Mehedinți au fost extrem de entuziasmați de acest proiect, s-au mișcat într-un ritm alert cu pregătirile pentru amenajarea drumului care unește. S-au mobilizat și chiar au și trimis 3 artiști din Mehedinți, care au luat parte la tabăra de sculptură și au realizat câteva lucrări. Unul dintre aceștia este cel care l-a sculptat pe Decebal, de la Porțile de Fier. Astăzi, bornele sunt încărcate și pleacă la drum, pentru pentru a fi reîntâlnite mai târziu pe drumul nostru, pe care îl vom parcurge. În luna septembrie, se vor marca și cei 82 km de traseu din județul Mehedinți.

„Mulțumim reprezentanților Tășuleasa Social pentru aprecieri și pentru implementarea acestui proiect! Ne-am alăturat cu multă plăcere și ne-am implicat activ, din convingere și încredere că echipa minunată care promovează astfel, nu numai județul Mehedinți, ci întreaga țară, va face din acest traseu, unul emblematic pentru România!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.