Sub sloganul “Implică-te!”, liberalii au desfășurat o campanie inedită în municipiul Drobeta Turnu Severin. Severinenii au avut posibilitatea să-și expună ideile pentru un oraș mai frumos, să vină cu propuneri pentru comunitate și chiar cu soluții la problemele urbei , iar viceprimarul Daniel Cîrjan alături de consilierii locali liberali și-a luat angajamentul că le va propune în numele acestora în Primăria sau Consiliul Local Drobeta Turnu Severin.

”Veniți cu ideile pentru orașul nostru iar eu alături de consilierii locali liberali le vom propune în numele dumneavoastră în Primăria sau Consiliul Local Drobeta Turnu Severin”, a fost îndemnul pentru participarea la această campanie fără precedent în orașul de la Dunăre.

”În primul rând, mulțumesc din suflet celor câteva sute de severineni care și-au rupt din timpul lor pentru a veni cu propuneri în beneficiul orașului nostru, această implicare fiind dovada clară că oamenii vor să fie parte a deciziilor pe care le adoptă administrația publică locală. Proiectul acesta îmi doresc să fie un preambul la un alt proiect pe care mi-l doresc în Severin și care are deja succes major în orașe precum Oradea sau Cluj Napoca conduse de primari liberali, și anume Bugetarea Participativă. Aceasta presupune ca bugetul local să aibă anual o sumă de bani disponibilă care să fie direcționată doar pentru proiecte propuse de cetățeni și alese de cetățeni. Cu alte cuvinte, o parte din buget să fie cheltuit exact așa cum doresc oamenii. Propunerile severinenilor au fost transmise prin trei modalitați : online pe site-ul daniel.cirjan.ro, pe rețelele de socializare dar și pe hârtie prin completarea flyer-ului pe care l-am distribuit în oraș. Împreună cu consilierii locali liberali, am analizat toate propunerile care ne-au fost înaintate, urmând ca cele care țin de competența Primăriei să fie transpuse în hotărâri de consiliu local, iar celelalte să fie transmise către instituțiile care au atribuții pe acel domeniu de activitate”, a declarat astăzi Daniel Cîrjan în cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL Mehedinți.

Și așa cum au prevăzut, liberalii au primit din partea severinenilor multe propuneri interesante.

Un severinean propune, de exemplu, pictarea unor pereți cu personaje din desene animate ori înființarea unui al doilea ștrand termal.

O altă propunere vizează amenajarea unei tabere pentru tinerii artiști în fostul debarcader din Aluniș, un spațiu care de altfel are nevoie de igienizare.

Severinenii și-ar dori și piste pentru biciclete, spații speciale pentru câini, dar și amenajarea stadionului 1 Mai, a parcurilor Rozelor și Dragalina, reabilitarea bazinului de înot,  rețele Wi-fi în zonele aglomerate din municipiul nostru, cum ar fi pădurea Crihala, parcul central, etc. Au adus în discuție și problema stringentă a încălzirii municipiului, dar și a colectării selective a gunoiului și a păstrării curățeniei în oraș.