Sărbătoare mare sâmbătă, 24 august, în Clisura Dunării, pe tărâmul mirific al smochinelor de la Sviniţa. În fiecare an, la început de toamnă, are loc festivalul  smochinelor, unde localnicii vin să se laude cu cele mai gustoase dulceţuri şi cea mai tare ţuică, obţinute din aceste fructe.

Festivalul, ajuns la ediţia a XX-a, este organizat de Primăria comunei Sviniţa şi reuşeşte să atragă în fiecare an tot mai mulţi turişti, dornici să guste dulceaţa de smochine.

Chiar şi primăria din localitate are propria sa livadă de smochini, întinsă pe două hectare,  pe care a reuşit să o amenajeze în 2011 cu un ajutor din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite de 75.000 de dolari. Şi tot din 2011, produsele sviniţenilor vor purta întotdeauna brandul comunei pentru că Primăria Sviniţa a reuşit să omologheze dulceaţa de smochine ca produs tradiţional sub marca “Dulceaţă smochine de Sviniţa”.

Manifestările debutează sâmbătă, 24 august, cu întreceri sportive, minifotbal, şah, tenis de masă.Atracţia zilei o constituie evident expoziţia de produse din smochine şi obiecte tradiţionale. Primăria localităţii acordă şi premii pentru cea mai bună dulceaţă şi ţuică din smochine.

”Pe 24 august 2019, Primăria comunei Svinița în parteneriat cu Uniunea Sârbilor din România, Centrul Cultural Nichita Stănescu și GAL Clisura Dunării, organizează  Festivalul Smochinelor, ediția XX în comuna Svinița. Este un festival unic în România, pentru că în comuna Șvinița se cultivă smochinul, iar iernile culturile și livezile de smochini nu îngheață datorită climei cu influențe mediteraneene. Vă invităm să degustați din produsele noastre tradiționale,  dulceața de smochine și țuica din smochini, care deja sunt branduri ale svinicenilor și să petrecem împreună, alături de invitații noștri o zi minunată, cu concursuri de cea mai bună dulceață și cea mai bună țuică de smochini”, spune primarul de la Șvinița, Nicolae Curici.

Evenimentul se încheie la orele serii cu o paradă a costumelor populare şi cu un program artistic susținut de mai multe ansambluri folclorice.