Poliția Drobeta Turnu Severin a fost sesizată duminică seară de către o femeie de 52 ani, din municipiu, despre faptul că în timp ce se afla la locuința sa, atât ea cât și fiica au fost agresate de către soț.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului de Ordine Publică stabilind că femeia și fiica acesteia,  în timp ce se aflau la locuință,  pe fondul consumului de alcool, au fost agresate de către soțul apelantei, de 46 ani.

Victimele nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar în urma aplicării chestionarului, s-a impus emiterea ordinului de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.