ORȘOVEANUL ADRIAN CICAN, MANAGER LA SPITALUL DIN CARANSEBEȘ

Fostul manager al Spitalului Municipal Orșova, alungat pe nedrept din funcție, își dovedește încă o data capacitățile manageriale în domeniul sanitar. Adrian Cican a fost numit la conducerea Spitalului de Urgență din Caransebeș, unitate pe care va trebui să o redreseze din punct de vedere financiar.

A condus Spitalul Municipal din Orșova și a reușit într-un timp relative scurt să îi optimizeze activitatea și și să echilibreze situația financiară. La capătul acestui efort a fost răsplătit cu o demitere scandaloasă din funcție și, ulterior cu o succesiune de dispoziții de încetare a contractului de management, atacate cu succes în instanța de judecată. Totul, conform cunoscutului principiu „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”! Doar că experiența și abilitățile sale, neapreciate la Orșova, au fost recunoscute în județul vecin, Caraș-Severin. Adrian Cican a fost chemat să conducă Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, aflat într-o situație delicată. Misiunea pe care o va avea în fruntea unității sanitare nu va fi deloc ușoară, dar Adrian Cican poate spune că recunoașterea venită de la primarul Caransebeșului este pentru el un imbold important.

„Mandatul va începe de luni, 14 octombrie 2019, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Nu pot să spun decât că, după întâlnirea avută cu domnul primar de acolo, ne-am antamat amândoi la un lucru destul de greu și care este pe un alt nivel față de Spitalul Municipal din Orșova, deoarece este un spital cu aproape 400 de paturi, cu aproape 450 de angajați, un spital cu problem dar pe care nu degeaba mi le-am asumat că le voi rezolva într-un stil rapid și bine. La fel cum am făcut și la Spitalul din Orșova, vreau să reducem datoriile și să facem un spital modern”, a precizat ADRIAN CICAN, managerul Spitalului Municipal Caransebeș.

Postul ce va fi ocupat de Adrian Cican a rămas liber ca urmare a demisiei managerului Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. Din punctul său de vedere, Adrian Cican spune că va aplica aceeași rețetă ca și la Orșova și că vrea să redreseze situația într-un termen cât mai scurt.

Unitatea spitalicească din Caransebeș a făcut multă vreme obiectul mai multor scandaluri, iar situația financiară a  devenit din ce în ce mai gravă. Atât medicii de excepție de aici, cât și autoritățile locale așteaptă de multă vreme o rezolvare a situației și o revenire la normalitate.