52 de intervenţii ale pompierilor mehedinţeni la acest sfârșit de săptămână

 

Pompierii din cadrul ISU Mehedinţi au intervenit, în acest weekend, pentru stingerea a 18 incendii, salvarea unei persoane ca urmare a producerii unui accident rutier, dar şi pentru acordarea îngrijirilor medicale de urgenţă şi transportarea la spital a unui număr de 33 de persoane care prezentau diferite afecţiuni medicale. 

Echipajele de pompieri au acţionat, în această perioadă, pentru stingerea a 18 incendii, patru dintre acestea manifestate la acoperişul unei case de locuit, o anexă gospodărească, o claie de fân şi la tabloul electric dintr-un apartament situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, iar alte 14 incendii izbucnite la vegetaţie uscată.

Cele 14 incendii izbucnite pe raza localităţilor Brezniţa de Ocol, Drobeta Turnu Severin, Valea Copcii, Halânga, Vlădaia, Eibenthal, Zegaia, Ponoarele, Bâcleş, Traian, Crivina, Jidoştiţa, s-au manifestat pe o suprafaţă de peste 50 ha de vegetaţie uscată şi litieră, ca urmare a folosirii focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.

Un incendiu izbucnit duminică seară, ca urmare a nerespectării regulilor de utilizare a coşurilor de fum, a fost stins de pompieri înainte de a se extinde la acoperişul unei case din localitatea Malovăţ.