Prefectul Cristinel Pavel a inspectat astăzi spațiile în care sunt cazate persoanele aflate în carantină din județul Mehedinți.

”Toate spațiile în care sunt aduși oamenii în carantină sunt avizate de către DSP Mehedinți, conform procedurilor. Am vrut însă să le verific personal, să mă asigur că nu sunt probleme atât în ceea ce privește condițiile de cazare și masă, cât și în ceea ce privește respectarea măsurilor de ordine și siguranță”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

În județul Mehedinți, sunt în momentul de față 177 de persoane, care se află în centrele de carantină, din care 43 persoane au intrat în ultimele 24 ore, iar 2.005 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.