Autoritățile administrației publice locale au obligația de a identifica, de a oferi adăpost și îngrijire tuturor oamenilor fără adăpost.

”În acest sens, am demarat deja acțiuni la nivelul municipiului de identificare a persoanelor fără adăpost prin intermediul patrulelor mixte care zilnic asigură liniștea și ordinea publică”, declară viceprimarul Daniel Cîrjan.

Imobilul pentru persoanele fără adăpost are o capacitate de 12 locuri care pot fi suplimentate la nevoie, la acest moment fiind cazate 2 persoane.

”Asigurăm oamenilor trei mese pe zi și toate condițiile necesare pentru ca și oamenii aflați în dificultate să treacă cu bine peste această perioadă. Adresez un apel public către severineni să anunțe autoritățile în cazul în care identifică persoane fără adăpost pe domeniul public, pe străzi sau în parcuri. În aceste vremuri grele, este extrem de important să fim solidari, să ne ajutăm și să fim alături și de cei care se află în dificultate”, mai spune viceprimarul Daniel Cîrjan.