Peste 1.600 de măşti de protecţie şi dezinfectant au ajuns la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgență ”Drobeta” al județului Mehedinți şi vor fi distribuite către instituţiile implicate în combaterea răspândirii COVID-19.

”Noul lot de echipamente de protecţie conţine 1.600 de măşti tip FFP2 şi FFP3 şi dezinfectant, care vor fi distribuite către Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean de Urgențe Drobeta Turnu Severin, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, ISU, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Spitalul Municipal Orșova. În ultimele zile, ISU Mehedinți a asigurat transportul și distribuirea materialelor de protecție pentru personalul aflat în prima linie, care luptă pentru împiedicarea răspândirii virusului COVID-19”, spune prefectul Cristinel Pavel.

În perioada, 13 – 28 martie, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al județului Mehedinți i-au fost încredințate, spre a fi distribuite: 3.080 de combinezoane, 3.575 măști de protecție FFP2 și FFP3, 1.200 perechi de mănuși de protecție sterile, dar și 30 de litri de dezinfectant de nivel înalt, pentru suprafețe și instrumentar medical.

Aceste materiale și echipamente de protecție au fost distribuite, conform repartizării stabilite la nivel național de comandantul acțiunii, instituțiilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență generate de pandemia COVID-19: Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți, Direcției de Sănătate Publică, Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, Spitalului municipal Orșova, dar și Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al județului Mehedinți.