Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în municipiul Drobeta Turnu Severin, pe DN 6, zona Gura Văii. 

În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul s-a răsturnat.  

La sosirea pompierilor, o persoană se afla blocată în autoturismul răsturnat și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acesteia. 

Persoana, în stare de conștiență, a fost predată unui echipaj SAJ, ulterior fiind transportată la spital. Cea de-a doua victimă a suferit un atac de panică și este evaluată de paramedicii SMURD. Alte două persoane implicate în accident nu au necesitat îngrijiri medicale.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentPremierul Cîțu le cere românilor să respecte trei reguli ”sfinte” de Paști
Articolul următorStejarul dintre Vâlcea și Argeș la umbra căruia Mihai Viteazul a făcut un popas în drumul spre Transilvania prin Turnul Roşu, spun legendele