Niciun elev din județul Mehedinți nu a reușit anul acesta să obțină media zece la examenul de bacalaureat. Cele mai mari note au fost obținute de doi elevi de la Colegiul Național Gheorghe Țițieca și Colegiul Național Traian.

Emoțiile elevilor de clasa a XII-a s-au risipit. În această dimineață au fost afișate rezultate la examenul de bacalaureat. Ca în fiecare an, cele mai bune note au fost obținute de elevii Colegiul Național Gheorghe Țițieca și Colegiul Național Traian.

Cea mai mare medie, foarte aproape de mult râvnitul zece, se înregistrează la Colegiul Național Gheorghe Țițeica. Este vorba de elevul Florea Andrei Bogdan, care a obținut media 9,98. O medie bună se înregistrează și la Colegiul Național Traian, de elevul Șeitan Radu-Cătălin cu 9,9.

La polul opus sunt licee care continuă să rămână codașe în ceea ce privește rezultatele la examenul de bacalaureat. De exemplu, la Liceul Tehnologic Tudor Vladimirescu din Șimian, o singură elevă, Silvia Papavă, a reușit să treacă de acest examen cu media 7,43.

Aceeași situație se înregistrează și la Liceul Tehnologic Halânga, unde doar un singur elev, Petre Mircea Daniel, a promovat bacalaureatul cu media 7,41.

Tot în coada clasamentului este și Liceul Tehnologic Dierna de la Orșova, unde numai doi elevi au trecut examenul de bacalaureat.

Articolul precedentFESTIVALUL ROMÂNILOR – KLADOVO 2019, ROMÂNII DIN SERBIA, ÎN SĂRBĂTOARE
Articolul următorUn bărbat de pe un buldoexcavator a ajuns la spital