Prim-vicepreședinte AUR Marius Lulea lansează scenariul unor alegeri anticipate urgente în contextul crizei prin care trece România. Liderul AUR îi îndeamnă pe români să nu cedeze în fața actualei guvernări și să lupte pentru un nou executiv care să scoată țara din colaps. 

„Credem ca cea mai buna solutie o reprezinta revenirea catre cetatean sa vina romanii si sa spuna cine sa conduca Romania, ori acest lucru nu se poate face decat in cadrul unor alegeri anticipate

Noi nu credem ca aceasta tocanita politica va functiona chiar si in cazul absurd in care vor reusi totusi sa se aseze la masa.Cred ca va dura mai putin de 6 luni de zile pana cand Coalitia actuala se va destrama, ceea ce inseamna ca noi trebuie sa ne pregatim pentru intoarcerea la cetatean.

De aceea eu cred ca este dreptul romanilor sa iasa in strada sa protesteze impotriva cresterii taxelor si impozitelor, iar romanii in strada pot sa determine un nou ciclu de alegeri.

Eu cred ca si in Romania nu trebuie sa ne intindem cu campanii pe luni de zile. Se pot organiza alegeri anticipate in doua saptamani.

In fiecare zi in care noi nu solutionam aceste probleme, tara se adanceste si mai mult in colaps. Ce asteapta Nicusor Dan? Asteapta chiar sa intram in incapacitate de plata?

Datoria externa privata si publica a statului roman este de 3 ori mai mare – de aproape 210 miliarde de euro. Este o suma colosala”, a declarat Marius Lulea. 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentMARIUS TUCĂ: NICUȘOR DAN E MARIONETA SISTEMULUI
Articolul următorCUM CENZUREAZĂ SISTEMUL PRESA CARE NU SUSȚINE CANDIDAȚII IMPUȘI